Anul acesta, la Crosul “Campionii Sănătății”, dăm START faptelor bune pentru proiectele

Asociația Autism Voice este anual alături de familiile ce au copii diagnosticați cu tulburări din spectrul autist prin programe specializate de terapie.

Acum 16 ani, autismul era aproape necunoscut în România, nu existau centre de terapie ABA, nu existau specialiști, iar singurele familii din București care puteau susține financiar terapia copiilor, plăteau mii de euro pentru a aduce specialiști din afara țării. Ușile instituțiilor de învățământ erau închise toate. Împreună, specialiști și părinți, oameni de bine și parteneri, sub umbrela Autism Voice, am reușit să înființăm 2 centre de recuperare, să găsim soluții pentru a reduce costurile terapiei, să formăm mii de terapeuți și să redăm copiilor noștri dreptul la educație.

Scopul proiectului

Crosul Campionii Sănătăţii ediția a a XII-a este un eveniment sportiv de fundraising care va activa comunitatea să se alăture demersurilor de susţinere prin programe specializate a copiiilor cu autism din Asociatia Autism Voice.

Cui donez?

Toate fondurile obținute din taxa de înscriere și din donații vor merge integral către beneficiarii proiectelor Asociatiei Autism Voice.

De ce să donez?

  • Deoarece 1 din 54 de copii sunt diagnosticati cu tulburare de spectru autist (TSA), conform Organizatiei Mondiale a Sanatatii, raportat la Romania.
  • Deoarece costurile terapiei pentru recuperare variază între 3000 – 7000 lei/lună, iar un copil are nevoie de minim 40 de ore de terapie/lună între 4 și 8 ani de zile.
  • Deoarece Asociatia Autism Voice are nevoie să susțină prin terapie copiii ce provin din familii extrem de defavorizate și centre de plasament.
  • Deoarece doar cu ajutorul terapiei copiii cu autism pot deveni autonomi în viața de adult.
Contact Us

We're not around right now. But you can send us an email and we'll get back to you, asap.

Not readable? Change text.

Start typing and press Enter to search